Horváth István: La zidul alb. Versuri (Bukarest, 1979)
Horváth István (1909—1977) se inspirá, mai vizibil in perioada de inceput, din traditia poeziei populare, exprimind in linia acesteia dragostea fatä de locurile natale, comuniunea cu natura, dórul de libertate si implinire. Fiú de järani säraci, poetul cunoaste de timpuriu rigorile muncii fizice. A fost zilier, a slugárit la Cluj §i Bucuresti, apói agricultor in satui natal si, intre 1940—45, om de serviciu la Biblioteca Universitati din Cluj. Intre 1945—53 este redactor la “Falvak Népe“ iar mai tirziu la „Utunk“. A publicat numeroase volume de versuri, care pästreazä in genere caracteristicile evidente incä de la debut, pentru ca, dupä о anumitä stagnare ?i chiar involutie, sä le potenteze intr-un mod fericit in ultima fazä, marcatä de Az idő vízesése (Cascada timpului, 1977): universul campestru inträ in rezonantä cu marele Univers, iar tonul poetului devine meditativ. Horváth István este cunoscut §i ca prozator. Románul Törik a parlagot (1950) a apärut si in traducere romäneascä (Brazdä peste haturi, 1951).